Nutriție

Show_agxos_site
Nutriție

Stresul trece prin stomac!

Am auzit sau am spus de multe ori fraza „când sunt stresat, mănânc mult” sau exact invers, deci „când sunt stresat, nu pot mânca nimic”. Ce relație există între stres și alimentație? Există alimente care îl agravează? Cum putem să ajutăm organismul nostru când se află....în fierbere?
„Cu milioane de ani înainte, omul mânca atunci când găsea alimente, deoarece avea „teama-stres” de supraviețuire. Astăzi, continuă să existe în ADN-ul nostru același mecanism de supraviețuire, care însă, în anul 2016, este redenumit din ”teama pentru supraviețuire” în stresul cotidian”, susține doamna dietetician-nutriționist Zoi Giannakaki. „Răspunsul natural al organismului la stres este creșterea adrenalinei, un hormon care este secretat de glandele suprarenale (glande endocrine care produc hormoni importanți cum ar fi adrenalina, androgeni ș.a), care sunt stimulați în condiții de stres și pun organismul în stare de tensiune. Acest lucru are ca rezultat și perturbarea nivelelor de glucoză, ducând astfel la apariția unei senzații continue de foame”, completează.
De ce însă, la unele persoane stresul creează senzația de foame iar la altele senzația de sațietate? O experiență traumatizantă, o perioadă foarte stresantă din viața noastră sau o situație foarte plăcută, cum ar fi de ex. căsătoria, conviețuirea etc., pot contribui la ceea ce numim simplu, în viața de zi cu zi „mi s-a tăiat pofta de mâncare”. Cu toate acestea, în acord cu specialista, acest lucru este de obicei trecător și, în perioada următoare, încercând să ne găsim mijloacele de apărare, este foarte probabil să apelăm la alimente pe care le-am asociat cu emoțiile pozitive, cum ar fi de exemplu dulciurile, ciocolata, junk-food.
În dieta noastră zilnică, ne spune specialista, „este bine să existe calorii suficiente, astfel încât să evităm supraalimentarea, și mese echilibrate care oferă plenitudine. Aici voi vorbi din nou despre un hormon, serotonina. S-ar putea spune că este antidepresivul nostru natural. Serotonina este secretată la fiecare 6 ore în creier și în stomac și trimite mesaje care sunt legate de  autocontrol și de senzația de plenitudine a stomacului, prin intermediul unor reacții biochimice în care magneziul, vitamina C, triptofanul și complexul B au o acțiune dominantă. O dietă echilibrată poate să stimuleze secreția de serotonină”, ne explică d-na. Giannakaki.

Meniul „stresant”
După cum probabil știm cu toții, cafeaua poate să producă hiperexcitație, lucru pe care evident nu îl dorim atunci când avem nevoie sau căutăm relaxarea noastră fizică și mentală. Același lucru este valabil și cu alcoolul deoarece, ca și cafeina, acționează asupra sistemului nervos central, agravând de multe ori senzația de stres. „Consumul de alcool ne provoacă inițial senzația de relaxare, dar dacă bem mai mult decât este necesar (1-2 pahare de vin, de exemplu, pot acționa benefic asupra sănătății, datorită substanțelor antioxidante pe care le conține), va produce hiperexcitația și ne va obosi pe durata de timp în care organismul încearcă să-l elimine”, subliniază specialista, propunând, în același timp, înlocuirea alcoolului cu ceaiuri din plante, sucuri, apă minerală etc.
„Alte alimente care ar putea agrava anxietatea sunt toate cele ce conțin cafeină, cum ar fi băuturile răcoritoare de tip cola, ciocolata și ceaiul. De asemenea, alimentele cu conținut crescut în zahăr conduc la creșterea bruscă a nivelului de zahăr în sânge și modificări ale dispoziției (ciclotimie, scăderea bruscă a dispoziției etc.)” completează d-na. Giannakaki.

Și dieta „eliberatoare”
Așa cum am văzut și mai sus, în perioadele cu stres intens, este bine să limităm toate substanțele excitante, cum ar fi cafeina și alcoolul. Există însă și aliment sau băuturi care pot contribui la reducerea stresului: „Este important să colectăm și să asociem în acest mod elementele nutritive necesare, astfel încât să existe un rezultat pozitiv asupra reducerii stresului. Să ne orientăm spre acceptarea și îngrijirea noastră. Nu este suficient să spunem doar că alimentele naturale (fructe, legume, fructe uscate, cereale integrale etc.) pot contribui la reducerea stresului. Totul trebuie să se producă în cadrul unei alimentații echilibrate, și a meselor regulate și întotdeauna printr-o abordare individualizată. Este foarte important ca fiecare persoană să se bucure de dieta sa”, subliniază doamna Giannakaki.
Exercițiile fizice și alimentația corectă pot ajuta semnificativ, pe termen lung, la starea de sănătate a organismului, oferind mecanismele de apărare necesare pentru a se confrunta în situațiile dificile. „Persoanele stresate trebuie să conștientizeze că un mod de viață mai natural, cu o modificare pe termen lung a dietei, poate să îi ajute să devină asimptomatici. Trebuie să îmbogățească dieta cu fibre naturale, fructe, legume, cereale integrale, legume uscate, multă apă, iaurt, astfel încât să primească zilnic probioticele necesare”, ne explică.
Un aliat fidel este mușețelul. „Studiile faramacologice și datele experimentale susțin existența acțiunii benefice a mușețelului asupra stresului, ajutând la relaxarea nervilor. De asemenea, ajută sistemul digestiv deoarece ameliorează balonarea simptomele intestinului sensibil”, ne arată specialista, susținând în același timp că pe viitor vor apărea și alte date interesante despre această plantă.

În concluzie...
Un regim alimentar dezechilibrat poate constitui cauza stresului, dar poate fi și rezultatul acestuia. Oricare ar fi varianta corectă, consecințele sunt dăunătoare pentru sănătatea noastră. „Fluctuațiile bruște ale nivelelor de glucoză provoacă somnolență, oboseală, amețeli, dificultăți de concentrare, disconfort și balonare datorită supraalimentării, și evident obezitate, deoarece este o situație care provoacă lipogeneza. De asemenea, alimentația proastă poate conduce la o imunitate scăzută, făcându-ne mai sensibili la boli.
Există multe modalități prin care o persoană poate învăța să gestiona stresul, în combinație cu psihoterapia. De asemenea, gimnastica poate fi foarte eficientă în acest sens. Din punct de vedere alimentar, după cum am subliniat deja, este nevoie cu siguranță de o dietă echilibrată, cantitativ și calitativ. În cele din urmă, în perioadele cu mult stres este bine să evitați dieta deoarece poate conduce la un stres mai puternic”, concluzionează doamna Giannakaki.

 

who is who

Zoi Giannakaki
Dietetician-Nutriţionist
zgiann@gmail.com

 

Surse. 1. Mol Med Report. 2010 Nov 1; 3(6): 895–901, «Chamomile: A herbal medicine of the past with bright future»